Wildtrack
Invitaţi şi călătoriile lor
Propuneri de vacanţă
by Alin Totorean

India - Bijapur

           S-a lăsat seara. După ceva mai mult de 200 km parcurşi în şase ore, într-un autobuz hodorogit care scârţâia din toate încheieturile, am ajuns la Bijapur. Este o localitate cu aproape 250.000 de locuitori, situată în nordul statului Karnataka, în vestul Indiei. Am găsit rapid un hotel. Cu 80 de rupii (aprox. 2 $) pe noapte, am primit o cameră mică, fără ferestre şi cu urme de igrasie. E târziu şi nu am chef să caut altceva, mai ales că preţul este foarte convenabil.
           Ies să îmi cumpăr ceva de mâncare. În piaţa din apropiere este mare agitaţie. Vânzătorii de fructe şi legume au aprins lumânări sau mici felinare şi strigă fără răgaz pentru a-şi face reclamă produselor. Aşezate direct pe caldarâm, grămezile de vegetale sunt înconjurate încă de destui clienţi. Îmi iau şi eu un kilogram de struguri, pe care dau doar 14 rupii.
           A doua zi dimineaţa ies din nou în stradă. Decorul s-a schimbat. Lumina zilei scoate la iveală grămezi mari de gunoaie. Sunt un loc ideal pentru o „gloată” de porci care le iau cu asalt. Scroafele alăptează în mijlocul drumului. Mirosuri proaspete de bălegar îmi inundă nările. Lumea din jur este liniştită şi fiecare îşi vede de treaba lui. Cum nu este un oraş prea vizitat de turişti, ajung să fiu „obiect” de studiu pentru localnici. Pe unde trec sunt urmărit cu privirea de cei de pe margini. La fiecare câţiva paşi sunt intrebat cum mă cheamă şi de unde sunt. Le răspund. Mai mult ca sigur că nu ştiu unde se află România, dar nici eu nu mă învrednicesc să le explic.
           Ajung în Gandhi Chowk, intersecţia principală a oraşului. Într-o parte stau în aşteptare motoricşe, ricşe cu pedale şi chiar câteva trase de boi. Toate sunt parcate lângă zidul unei clădiri. În partea de jos a peretelui, pe o lungime de 6-7 metri, este aplicată faianţă, albă cândva. Este o toaletă publică. Nu există nici un paravan, nici un alt „separeu”. Canalizarea este inexistentă, ceea ce înseamnă un veritabil paradis pentru cohorta de muşte.

           Vreau să ajung la un prim obiectiv. Mă tocmesc la preţ cu posesorul unei motoricşe şi pornim la drum. În exteriorul vechiului zid de apărare ce înconjoară oraşul, în apropierea porţii vestice, sunt lăsat la intrarea spre Ibrahim Rouza – locul căutat. După ce plătesc trei dolari – taxă de acces, inclusiv pentru aparatul foto – pe o alee lungă, mărginită de un gazon bine întreţinut, mă apropii de un portal impunătoar. Trecând pe sub bolta acestuia, ajung într-un alt spaţiu larg deschis. În faţă îmi apare un decor de poveste. Chiar şi numele – Ibrahim Rouza – pare desprins din poveştile Şeherezadei, cu ale sale „1001 de nopţi”.

Bijapur
deschide

           Mausoleul a fost construit pe la 1600, de către Ibrahim Adil Shah al II-lea pentru regina sa, Taj Sultana.
           Pe o platformă ridicată cu 5-6 m se găsesc două edificii diferite ca aspect, mărime şi utilitate. Cel din dreapta, mai impunător, are rol de moschee şi este înconjurat de zid doar pe trei laturi. În spaţiul interior sunt cuprinse 16 coloane uniform distribuite. Partea superioară a acestora se întrepătrunde perfect cu mici segmente de boltă ce împânzesc întreg tavanul. În exterior, la colţuri, se înalţă până la 24 m, patru minarete. O altă serie de minarete, de talie mai redusă, înconjoară pe acoperiş cupola centrală. Se spune că minaretele de la Ibrahim Rouza au servit ca model pentru cele de la Taj Mahal. De cealaltă parte a unui bazin – în care, probabil, cândva, funcţiona o fântână arteziană – se află al doilea edificiu. Mai redus ca înălţime, se sprijină pe două rânduri concentrice de coloane.


deschide

           Partea centrală este ocupată de o încăpere nu prea mare. Păşind în interiorul slab luminat, majoritatea ferestruicilor fiind acoperite cu obloane, se pot vedea sicriele de piatră ale lui Ibrahim Adil Shah al II-lea şi famila sa. În exterior, colţurile clădirii sunt punctate de frumoase minarete iar o superbă cupolă domină intreg ansamblul. Ce se remarcă la Ibrahim Rouza este bogăţia extraordinară a decoraţiunilor, a detaliilor acestora şi fineţea execuţiei. Totul însă este creat cu bun gust şi nu încarcă în mod inutil construcţiile.


           Frumuseţea imaginilor este întărită de buna conservare în care se găseşte întreg complexul. Pentru toate acestea, este considerat unul dintre cele mai bine proporţionate şi mai elegante monumente islamice din India şi reprezintă o dovadă grăitoare a prosperităţii de odonioară a regatului Bijapur.

 

deschide
           În estul localităţii, învăluită din toate părţile de verdeaţă, găsesc marea atracţie din Bijapur – Golgumbaz. Construit în anul 1659, este un mausoleu închinat lui Mohamed Adil Shah, unul dintre conducătorii regatului pe la 1650. În interior, pe platforma ridicată în centrul sălii, stă sicriul de piatră al acestuia alături de alte cinci: ale celor două soţii, al metresei, al uneia dintre fiice şi cel al unui nepot.
deschide
           Am aflat că mausoleul Golgumbaz este renumit pentru altceva. Pe construcţia patrulateră, înaltă de aproximativ 25 m, se sprijină o imensă cupolă cu aspect de dom. Cu cei 38 m în diametru, este considerată a doua ca mărime din lume, după cea a Bazilicii Sf. Petru din Roma. După ce am văzut interiorul şi am rămas uimit de vastitatea spaţiului de deasupra reuşesc, printr-o mică deschizătură, să pătrund într-unul din cele patru turnuri existente în colţurile clădirii. Urcând scara în spirală ajung pe o terasă. Dând ocol cupolei, de la înălţime, reuşesc să cuprind cu privirea întreaga zonă. Urc alte câteva trepte şi o altă deschizătură mă conduce din nou în interior. De această dată, chiar la baza domului. Enorma semisferă este înconjurată de un inel – un balcon circular – lat de doi metri.
deschide
           Zona balconului oferă însă o altă surpriză: acustica extrem de specială. Stând aproape de perete şi spunând vorbe în şoaptă poţi fi auzit şi înţeles perfect în partea diametral opusă, la aproape 40 m distanţă. Sunetele se transmit în lungul peretelui, dând ocol domului. Dacă scoţi zgomote mai stridente, apare ecoul care se repetă de 7-8 ori. Cuvintele sunt perfect intelegibile la fiecare repetare. Cu toţii încearcă această acustică în fel şi chip. Unii bat din palme, alţii vociferează tot felul de cuvinte, unii strigă fără nici o noimă. Sunt mulţi cei care vin la Golgumbaz şi sunt puţine minutele de linişte. Dar şansa e de partea mea, astfel că reuşesc să prind un astfel de moment. Cei din jur au plecat si am rămas doar eu şi un bătrân localnic. Se aşază lângă perete şi începe să cânte. Vocea sa minunată, acustica deosebită şi spaţiul imens dimprejur ce s-a umplut de rezonanţa cântecului transforma totul în ceva divin. Cele trei minute scurse astfel mi se par ca o vrajă. Din păcate, un alt grup gălăgios îşi face apariţia punând capăt momentului meu magic.