Invitaţi şi călătoriile lor
Propuneri de vacanţă
by Alin Totorean

Maroc - Ergul Chebbi

           Mi s-a împlinit un vis... am ajuns la “porţile” Saharei!
           În apropiere de Merzouga – o mică localitate cu câteva sute de suflete – îmi instalez tabăra de bază în curtea unei mici pensiuni. Urmează să dorm afară – cea mai ieftină oferta de cazare. Sunt singurul turist din ultimele două săptămâni. E început de iulie si căldura devine prea greu de suportat astfel că până prin toamna nu se mai înghesuie lumea în zonă.
Gazdele – trei tineri – îmi dau cheile de la o mică fostă magazie, unde să-mi las rucsacul dacă vreau să hoinăresc prin împrejurimi. Nu stau prea mult pe gânduri. Cu aparatura foto şi o sticlă de apă, o iau din loc spre dunele de nisip ce se profilează la vreun kilometru distanţă.

deschide

deschide

          Întreaga zonă este faimoasă.
           Acestea sunt dunele de nisip care apar într-una dintre etapele Raliului Dakar. Pentru noi, cei ce urmărim totul de acasă, imaginile acestui loc, cu vehiculele ce le asealtează, sunt superbe. Secvenţele cu traversarea acestor dune sunt dintre cele mai spectaculoase, cu trombe de nisip aruncate în aer, de sub roţi, împotmoliri şi tractări, căzături ale motocicliştilor şi răsturnări de maşini. Pentru piloţi însă, este o grea încercare.

           Nisipul a început deja să-mi scrâşnească şi mie sub tălpile bocancilor. Urc prima ridicătură. Înălţimile sunt modeste aici, pe margini, dar cresc ceva mai încolo. Pentru moment vreau să-mi fac doar o mică “încălzire” pe acest teren, pentru că de mâine am alte planuri – să “rătăcesc” aproape două zile în deşert!
           Tot urcând şi coborând pe nisipuri, caut să ajung pe un loc mai înălţat, pentru a avea o deschidere mai largă a orizontului. Nu apuc însă să ajung prea departe. Urc o nouă pantă iar dincolo am o mare surpriză... o ceată de beduini cu o caravană de cămile.
           Credeam că vremurile de altădată au apus, că acest mod de viaţă nomad a dispărut iar cămilele au fost înlocuite de alte mijloace de transport, beduinii trecând şi ei la cu totul alte preocupări. Nu mă aşteptam să mă întorc oarecum, în timp...


deschide
           Fotografiez cu nesaţ, mintea fiindu-mi deja departe, la comorile ascunse în măruntaiele Saharei.
           Dar sunt smuls brutal din reverie...
           Învârtindu-mă în jurul grupului de oameni şi animale pentru unghiuri foto diferite, ochii îmi văd altceva. Ascunsă până acum de un val de nisip, mi-a apărut o... echipă de filmare, cu tot calabalâcul.
           Panouri reflectorizante, şine pentru travelling, un ventilator cu pale uriaşe (pentru vânt...) şi un generator electric, aparate de filmat pe peliculă şi chiar o macara pentru mişcările pe verticală ale operatorului, au fost aduse cu trei camionete, din care încă se mai scot o serie de lucruri. Alături, patru corturi tradiţionale servesc ca umbrar, pentru câteva persoane tolănite în şezlonguri. Mi-ar plăcea să văd cum vor decurge filmările. Dar sunt reperat de către cei ce asigură paza şi sunt rugat să mă îndepărtez. Plec totuşi mulţumit că m-am ales cu câteva fotografii cu beduini... figuranţi.

deschide

           Până spre seară mă tot învârtit printre dune. Nu mă aventurez prea departe. Doar mă obişnuiesc cu decorul şi caut subiecte minuscule pentru fotografii macro.
           Reîntors la pensiune, după un duş binecuvântat şi o conservă de peşte, trec la somn. Ca de obicei pe aceste meleaguri, la ora şapte fiind deja întuneric beznă, mă şi bag în sacul de dormit. Vreau să dorm câteva ore, căci după miezul nopţii îmi stabilisem să plec... să prind răsăritul de soare în mijlocul nisipurilor.
Eram demult în lumea visurilor când nişte sunete superbe îmi ajung la urechi trezindu-mă. Un ritm fascinant de tobe se aude din celălalt capăt al curţii. Gazdele mele şi-au luat instrumentele şi, cu doar trei tobe, reuşesc să scoată o linie extrem de melodioasă. Stau întins pe spate, cu o boltă înstelată deasupră-mi şi cu o muzică divină alături. Parcă nici nu m-aş fi rupt din lumea visurilor în care eram afundat cu puţin timp înainte.
           Timpul trece dar ritmul nu slăbeşte în intensitate. Se face ora unu noaptea şi trebuie să plec. Îmi pun lucrurile în magazie, luându-mi cu mine doar strictul necesar. Într-un rucsăcel îmi pun un cearşaf, ceva de ale gurii – curmale, biscuiţi şi măsline – şi opt litri de apă, alături de câteva mărunţişuri trebuincioase. Nu uit şi de geanta foto. Mai stau câteva minute alături de gazdele mele, urmărindu-le în semiobscuritate mişcările mâinilor. În cele din urmă, mă rup cu greu de toată această atmosferă, dispărând în noapte...

          Întreaga zonă cu dune de nisip de la est de Merzouga, este cunoscută sub numele de ergul Chebbi. Este o extensie a părţii vestice a Marelui Erg Occidental, din Algeria. (cf. dicţionar – erg = deşert de nisip format din dune, în Sahara occidentală)
Împărăţia acestor nisipuri se întinde pe aproape 1000 km pătraţi. Este un peisaj magic, culoarea sa transformându-se de la portocaliu la galben şi roşu, variind în funcţie de ora zilei.
           În rest, în jurul ergului, deşertul rămâne atotstăpânitor. Doar că nisipului îi ţine locul o suprafaţă uşor vălurită, acoperită cu o pătură de pietriş. În depărtări se văd câteva mici dealuri stâncoase. Cu mici excepţii date de prezenţa curmalilor, totul este sterp aici, în estul Marocului, la marginea Saharei.

          La lumina lanternei şi cu busola în mână, ajung după vreo trei ore de şuişuri şi coborâşuri, în zona cu dune mai înalte. Instalându-mă pe una dintre ele aleasă la întamplare, în beznă, aştept primii zori ai zilei. Înfăşurat în cearşaf, fiind destul de răcoare, luminez zig-zag-ul unor gândăcei care îşi caută probabil de mâncare.
           În cele din urmă încep şi zorile să mijească. Plăpând, spre est, culoarea cerului începe să se transforme iar suprafaţa vălurită dimprejur începe, fără grabă, să îşi dezvăluie secretele. Din păcate, discul Soarelui nu apare în toată măreţia lui, atmosfera încărcată probabil de praf atenuându-i strălucirea.
           Fac primele fotografii. Oriunde îmi îndrept obiectivul, în jurul meu văd numai nisip.
           Mă afund tot mai mult spre interiorul zonei. Să am grijă doar să nu ajung dincolo, în... Algeria. Mă despart de graniţă mai puţin de 50 de kilometri.
            Nu am nicio destinaţie. Vreau doar să îmi petrec o zi şi o noapte întreagă pe aceste dune, să văd ce înseamnă acest lucru... în singurătate, în arşiţa soarelui, fără un pic de umbră, pe o adevărată plită ce va deveni nisipul de sub mine... fără vreun reper de orientare. Caut şi eu senzaţii noi...

deschide
           După prânz aerul iese din amorţeală. Un vânticel firav îşi face simţită prezenţa, împrăştiind firicele de nisip de pe creastă. Îl consider o binecuvântare, atenuând puţin căldura. Dar nu trece jumătate de oră şi totul se transformă într-un calvar. Se porneşte o furtună de nisip!
           Soarele dispare... întreg peisajul aşijderea... nisipul mă bombardează peste tot, din toate părţile, din ce în ce mai tare. Între dinţi simt din plin, la propriu, gustul Saharei... nu mai îmi pot ţine ochii deschişi... abia mai reuşesc să respir... O lumină gălbuie, ireală, acompaniază tot acest iad. Singura salvare mi-e cearşaful, sub care mă adăpostesc.
           Nu pot şti însă cât va dura şi cum voi scăpa din acest adevărat... infern!

deschide