Wildtrack
Invitaţi şi călătoriile lor
Propuneri de vacanţă
by Alin Totorean

Mongolia – Drumul spre Gobi (I)

13 mai...
Ulan Bator... sunt într-o parcare, lângă o mică piaţă.
Am găsit o maşină – un ‘Gaz’ rusesc – spre Tsetserleg. Mă instalez pe bancheta din spate, nerăbdător să pornim cât mai curând. Habar nu am însă de ora plecării. Nu mă pot înţelege cu nimeni din jur...
Orele trec. Aşteptăm să mai vină pasageri. Şoferul nu va pleca până nu va avea maşina plină. Odată cu călătorii începe să se adune şi marfa: saci de făină şi orez, tot felul de cutii şi baxuri.
Afară e frig şi plouă cu intermitenţă. Mânânc un ou fiert, cumpărat de la un vânzător ambulant...
După şase ore de aşteptare, în sfârşit, ne urnim din loc. Stăm înghesuite şapte persoane, aşteptându-ne 450km de drumuri desfundate...
Bijapur
deschide
....
16 mai...
Tsetserleg-ul a rămas în urmă. Cu o zi înainte, o altă maşină cu un alt şofer m-au dus alţi 180 km, până într-un mic cătun. Peste noapte am dormit în iurta şoferului...
Mănânc nişte tuivan – tăiţei cu carne – şi o iau din loc...
Afară ninge...
Las în urmă uliţele pustii... şi ultimele suflări omeneşti: doi pe o motocicletă... şi încă tot ninge...
Trec un podeţ. Croindu-mi drumul prin omăt, caut un vulcan...
Bâjbâi printre alte vârfuri, prin mici depresiuni. În cele din urmă găsesc şi vulcanul. Va fi un prim crater pentru mine – vulcanul Khorgo.

deschide

deschide
Bijapur
deschide
...
18 mai...
Îmi strâng cortul. Dormisem într-un loc ferit de vânt, într-un mic crater – un altul, nu Khorgo.
Urc deasupra... în stânga am un întins platou vulcanic... iar în dreapta suprafaţa imensă, îngheţată, a lacului Terkhiyn Tsagaan. Platoul l-am străbătut cu o zi înainte... acum mă îndrept spre lac. E mijlocul lui mai şi gheaţa, groasă de-o palmă, nu cedează teren... Nu am însă încotro... trebuie să fac o baie... la copcă... întrucât am prins deja miros!
...
22 mai...
Am părăsit Karakorum – vechea capitală a Imperiului de pe vremea lui Gingis Han – şi am pornit-o la pas, spre deşertul Gobi. Sper că voi ajunge până acolo... mă despart mai bine de 400km...

deschide
Bijapur
deschide
...
24 mai...
Bat kilometrii, unul după altul... Merg spre izvoarele râului Orhon, chiar pe lângă apă...
La un cot, după nişte tufe, dau peste un mongol... este la pescuit...
Îmi face semn să mă apropii... îmi arată un peşte cât jumătate de braţ...
mi-l întinde...
Oare pentru a i-l cumpăra?... oare mi-l face cadou?... nu ştiu... refuz...
Schimbăm nişte zâmbete şi dau să plec... mă opreşte... scoate dintr-un şervet câteva bucăţi de carne uscată, le îndeasă într-un colţ de ziar şi mi le pune în palmă...
Bijapur
deschide
Bijapur
deschide
...
25 mai...
Trec la distanţă de câteva iurte... dar nimeresc peste trei copii ce se zbenguie într-o băltoacă.
Lângă ei,o fetiţă... mă ţintuieşte cu privirea...
Stă pironită... nicio mişcare... poate doar clipirea pleoapelor...
O fotografiez... mă apropii... o strâng la piept... nu schiţează nici un gest...
Îi vorbesc... îi dau nişte bomboane...
O fluturare de mână... un ultim zâmbet către ea... şi plec...
Destui paşi... îmi întorc capul... poziţia îi e neschimbată şi... aceeaşi privire...
(... pe care o mai “văd” şi acum, după atâţia ani... nu am cum să o uit...)
...
27 mai...
Îmi fac înviorarea de dimineaţă, înotând puţin în lacul format la baza unei cascade... sunt tot pe valea Orhon...
Trec la micul dejun – o fiertură de mei, cu nişte brânză uscată – după care îmi strâng sacul de dormit. A fost o altă noapte dormită sub cerul liber... acum lângă apă, sub pereţii unui canion...

deschide
Bijapur
deschide
Urc deasupra râului... şi nu departe, cineva îşi ridică iurta... abia ajunseseră... pot vedea toate etapele...
Le cer permisiunea... şi fotografiez... dându-le şi câte o mână de ajutor...

Bijapur
deschide
...
31 mai...
Sunt trei zile de când nu am mai vazut vreun om... sau măcar vreo iurtă... Terenul este prea accidentat prin zonă... şi prea îndepărtat de toate cele...
Doar vulturii îmi dau târcoale, din înălţimi...
Îmi continui drumul spre izvorul Orhonului...
De ore întregi sunt nevoit să merg mai mult prin apă... pe alocuri, până la brâu...
Rareori am parte de fâşii de pământ sau bolovăniş pe care să calc, pe lături... malurile sunt pereţii unei falii adânci, apa scăldându-le baza...
Se face seară iar eu sunt încă prins în strânsoarea verticalelor...
Îmi fac culcuşul, pe un petec înierbat... lângă o tigvă şi nişte coaste de ceva animal... îngălbenite de vreme...
...
1 iunie...
O spărtură în zidul de piatră ce încătuşează apele, îmi dă voie să urc pe înălţimi. Ar fi deja cazul... picioarele mi s-au murat de atâta mers prin apă...
Ajung pe un platou...
Pe mai departe văd şerpuirea faliei prin care curge râul... are şi câteva ramificaţii... afluenţi...
Mă uit la busolă... îmi stabilesc direcţia... şi, cu preţul unor ocoluri lungi, prefer drumul pe deasupra. Pe aici mă pot mişca mai rapid şi nici nu-mi “îngheaţă” picioarele... Apa nu o mai simt... doar o urmăresc, de la distanţă...
...
După o mică coamă, dau peste trei iurte...
Bijapur
deschide

(va continua)