Wildtrack
Invitaţi şi călătoriile lor
Propuneri de vacanţă
by Alin Totorean

 

San Gimignano


Toscana - cea mai frumoasă regiune a Italiei...
Este renumită pentru peisajele, vinurile, bucătăria tradiţională şi bogata încărcătură istorică.
           Ce ar trebui să vedeţi dacă ajungeţi în zonă?
           În primul rând Florenţa, care atrage prin eleganţa palatelor sale, bogăţia artistică şi culturală, viaţa plină de muzică şi culoare a străzilor şi, evident, prin apusul soarelui peste râul Arno, la Ponte Vecchio. Mergeţi în Pisa, pentru a admira Turnul Înclinat, iar după aceea la
Bijapur
deschide

Siena – unul dintre cele mai fascinante oraşe medievale din Italia. Vizitaţi Cortona, cu pieţele ei pătrate şi peisajele de la periferie –  este oraşul de deal caracteristic regiunii. Includeţi Pienza – un mini-Vatican creat de Papa Pius al II-lea – şi San Gimignano, un Manhattan al Renaşterii, cu turnurile sale până la cer. Îmbăiaţi-vă la Montecatini Terme, una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute staţiuni din Europa sau alegeţi un loc pe coasta Mării Ligurice. Nu ar trebui ratate potecile din Alpii Apuani şi, de ce nu, un drum cu feribotul spre vreuna dintre insulele apropiate ţărmurilor.
           Şi ar mai fi şi altele...

           Vă propun însă acum San Gimignano... şi pentru a "intra" în farmecul acestui loc, vă redau cele scrise în jurnalul de călătorie...        

           Îl văd deja de la oarecare distanţă...
Pe fereastra autobuzului, printre dealurile înverzite, peste casele ce se înghesuie spre vârful unui deal, îmi apar celebrele turnuri. Le-am recunoscut din fotografii. Sunt 14 la număr, părând nişte zgârie-nori... Mai am puţin şi îmi voi face intrarea în San Gmignano – Manhattan-ul medieval...
Bijapur
deschide
Bijapur
deschide
  Până atunci, preţ de câteva minute, mai savurez decorul "dulce" al Toscanei – dealuri molcome, cu case împrăştiate printre viţă de vie şi măslini, clopotniţe de biserici vechi ce se ridică peste pâlcuri de pădure şi drumeaguri ce duc spre gospodăriile răzleţe. Un soare cald învăluie totul într-o lumină suavă, dorindu-ţi o clipă de răgaz, pentru a-ţi îmbucura simţurile pe îndelete, cu ceea ce ai împrejur...
Bijapur
deschide
           Dar cursa auto se incheie... sunt la poarta cetăţii... şi trec dincolo de ziduri.
Calc pe dale de piatră, urcând încetişor pe străduţa îngustă. Întreg centrul vechi este o zona exclusiv pietonală.
Sunt umbrit de zidurile caselor – pe două-trei nivele, lipite una de alta, sunt locuite şi în prezent.
Parterul le este ocupat de mici restaurante sau prăvălioare. Poţi cumpara artizanat şi tot felul de suveniruri. Din vitrine, salamurile şi şuncile preparate tradiţional, îţi trag cu ochiul... papilele gustative ţi se inmoaie la văzul a zeci de sortimente de brânzeturi şi caşcavaluri – afumate sau nu, mai tari sau ceva mai moi, cu sau fără mucegai... Dar aici, vinul face legea. Toscana este cea mai cunoscută regiune din Italia în materie de vinuri, iar cu siguranţă cel mai bun vin este Chianti. Pentru străini, vinul de Chianti se leagă de Toscana în acelaşi mod în care gondolele se leagă de Veneţia. Îţi poţi începe cumpăraturile de la trei euro, ajungând să dai pentru un vin rar, de colecţie, peste 100 euro/sticlă. Şi cu bănet destul în buzunare, este greu să alegi dintre zecile de sortimente ce ţi se oferă...
           

        Las în urmă ganguri înguste ce duc în lateral – un labirint pe care îl amân pentru mai târziu.  
        Pe sub o boltă de piatră, îmi fac intrarea în principala piaţă a locului – Piazza delle Cisterna. Mă aşez pe nişte trepte până termin un cornet cu îngheţată... şi mă uit în ghid să văd ce trebuie să vizitez în San Gimignano, cumpărăturile nefiind o prioritate pentru mine.

Bijapur
deschide
   Ar fi o veche farmacie, ce-şi are originea pe la 1500 unde, în dulăpioarele anilor 1800, sunt prezentate ceramică şi sticlărie veche, în care se păstrau substanţele necesare preparatelor farmaceutice. Mai aş vedea cărţi de medicină şi reţete, la fel de vechi.
           Nu ar trebui să ratez Muzeul Arheologic, cu colecţiile sale de piese etrusce, romane şi medievale. Ar mai fi de adăugat Muzeul de Artă Sacră iar alături, să intru în Catedrală. Tocmai aici, nu poate fi lăsat deoparte nici un Muzeu al Vinului.
           Voi avea timp însă pentru toate astea, şi a doua zi...
           Pe moment însă, fiindcă este târziu în dupămasă şi încă mai am lumină bună pentru fotografii, vreau să văd totul de cât mai sus. Ştiu că este posibil din cel mai înalt turn, dintre cele multe.
 Pentru asta plătesc cinci euro şi îmi fac intrarea în Palazzo Comunale – una dintre cele mai vechi clădiri publice din Toscana. Clădit în secolul al XIII-lea, palatul a mai fost mărit ulterior prin câteva adăugiri. În timp, spaţiul a fost folosit ca reşedinţă pentru oficiali din conducerea localităţii sau ca loc de şedinţe a Consiliului Comunal. La al doilea etaj, deja din anul 1853, a fost deschis Muzeul local. Bijapur
deschide
Bijapur
deschide
  Acum tot spaţiul este un muzeu. Îmi amân puţin vizita sălilor şi, pe scara interioară, urc în vârful marelui turn. Înalt de 51m, Torre Grossa îmi oferă imaginile pe care le căutam. Văzute de sus, casele înghesuite şi străduţele înguste, din care răzbat celelalte turnuri, formează o grafică remarcabilă. Pe alocuri, imaginea este însufleţită de nişte punctuleţe mişcătoare – oamenii. Ceva mai departe sunt alte sătuleţe, risipite printre verdele diverselor plantaţii. Unduirile dealurilor îmi duc privirea până departe în zare, spre Alpii Apuani sau mai spre nord, până în munţii regiunii Pistoia. Un cer albastru pe care zburdă "turme" albe de nori, te fac să petreci ceva timp aici, în vârful lui Torre Grossa.
  Trebuie să cobor însă. Nu mai am mult şi muzeul se închide. Trec prin săli, admirând o colecţie faimoasă de fresce despre dragoste, vânătoare şi turniruri. Picturile reflectă scene din istoria locului iar piesa de bază a întregii colecţii este o parte a unui altar, pictat la 1511 de Pinturicchio – un artist de renume, ce a pictat Apartamentul Borgia şi a participat la decorarea Capelei Sixtine, ambele de la Vatican.
           Ies din nou în stradă. Celelalte muzee de pe listă şi-au închis deja porţile. Nu mă îndepărtez însă. Lucrurile încep să se precipite alături, în Piazza del Duomo. Sunt aşezate zeci de scaune de plastic, iar o mulţime de tineri apar cu instrumente, sub braţ. Mă aşez în susul unor trepte şi, până una alta, îmi iau cina – nişte brânză Pecorino, ceva mai tare, cu felii de pâine uscată şi nişte înghiţituri de vin. Trebuia să gust şi eu puţin din savoarea locului – brânza şi vinul...
           S-a întunecat deja... scaunele au fost ocupate de către turişti şi localnici – peste 250... şi-au luat locurile şi instrumentiştii. Eu am rămas tot pe trepte, de unde am o privire mai cuprizătoare. Într-o lumină difuză dată de micile beculeţe ataşate suporturilor de partituri, încep primele acorduri. Este un concert aniversar – este 13 iulie şi sunt 63 de ani de la eliberarea localităţii. Instrumentiştii – vreo sută de tineri americani – interpretează piese clasice simfonice şi muzică irlandeză. Timp de aproape o ora şi jumătate, într-o acustică deosebită, am savurat fiecare acord.
           Îmbucurându-mi simţurile, sunetele au plecat însă mai departe... prelungindu-se de-a lungul turnurilor pierdute în noapte, s-au scurs în neant...

Fragment de jurnal - Italia, Alin Totorean
13 iulie 2007

Bijapur
deschide
Bijapur
deschide